Cauzele spirituale/psihologice ale bolilor.

Câţi dintre noi vor sau pot accepta faptul că o boală este rezultatul unei gândiri care nu ne este benefică sau a unui set de emoţii negative care ne slăbesc imunitatea?

Cât de mult putem trăi cu această acceptare atunci când suntem în mijlocul derulării unei boli şi ne confruntăm cu simptomele ei neplăcute sau chiar devastatoare?

Cât ne ajută să înţelegem aceste abordări noi cu privire la cauzele spirituale ale bolilor noastre.

Deşi pare dificil, atunci când accepţi că există altceva în spatele bolii tale şi că ea te poate ajuta, paradoxal, să devii o persoană mai bună, să îţi rezolvi anumite defecte de gândire, să renunţi la unele obiceiuri defectuoase din trecut – forţat de boala însăşi şi de ce te limitează ea să faci, să gândeşti, să simţi – încet încet nu doar că te vindeci şi ajuţi medicamentaţia cu mintea şi sufletul tău, dar devii după boală o persoană mai înţeleaptă şi cu relaţii umane mult mai armonioase.

Pe măsură ce trecem prin viaţă, ni se întâmplă diverse lucruri.

Contactăm gripe, răceli şi viruşi, ne rănim fizic, ca de exemplu când cădem de pe bicicletă în copilărie sau facem sport. Ca adulţi, ni se poate întâmpla să ne rănim la şira spinării, sau să avem accidente de maşină şi ne alegem cu vânătăi, tăieturi, luxaţii, infecţii, ulceraţii şi, câteodată, cu oase rupte.

Unii dintre noi pot să aibă boli grave, cum ar fi cancerul sau hepatita, boli de inimă sau scleroza multiplă.

Până la urmă, ajungem la bătrâneţe, infirmitate progresivă şi moartea corpului fizic. Toate acestea sunt normale – ele sunt ceea ce este de aşteptat, ca parte a ceea ce înseamnă să fii o fiinţă întrupată. Dar acestea sunt toate doar efecte. Cel puţin aceasta afirmă din ce în ce mai multe teorii.

Cauzele spirituale ale bolilor – Legătura dintre cauză şi efect

Cauza supremă a tuturor bolilor poate fi regăsită în cadrul lumii din alte dimensiuni – în aceleaşi regiuni din care boala îşi extrage puterea iniţială de a ne agresa. Din acest motiv, nu este suficient să anihilăm, pur şi simplu, efectul bolii cu ajutorul medicaţiei din planul fizic şi să sperăm că totul va fi bine. Pentru ca adevărata vindecare să se întâmple, trebuie să abordăm cauza bolii.

Una din teoriile care prezintă cauzele bolii v-o prezentăm în continuare şi lăsăm la latitudinea fiecăruia în parte cum să gestioneze această informaţie, mai mult sau mai puţin nouă. Pe unii îi poate ajuta foarte mult iar alţii o pot respinge cu vehemenţă. Nu există bine sau rău în această acceptare. Fiecare dintre noi avem propriul grad de evoluţie şi de toleranţă în faţa cauzelor din spate şi ca atare propriile lecţii de viaţă din care învăţăm ce avem de învăţat.

Există trei cauze clasice ale bolii, iar interesant este faptul că acestea nu sunt microbii, bacteriile sau viruşii. Ele sunt stări interioare negative, care apar în noi, ca răspuns la experienţele de viaţă negative sau traumatice. Prima dintre ele este lipsa de armonie.

Cauzele spirituale ale bolilor – Lipsa de armonie

Lipsa de armonie este ceea ce trăim atunci când viaţa îşi pierde brusc sensul, sau atunci când pierdem o legătură importantă cu viaţa. Să considerăm cazul unui cuplu de vârstnici. După o căsătorie îndelungată, subit, unul dintre ei moare. Este posibil să nu fi avut o relaţie perfectă. Cu toate astea, între ei există o mare legătură, care a apărut în urma a tot ceea ce au trăit împreună. Supravieţuitorul poate să intre în criză, din cauza pierderii partenerului şi, în scurt timp, el/ea poate să aibă o boală gravă, cum ar fi cancerul. Dintr-o dată pleacă şi el/ea.

Aceasta este lipsa de armonie.

Starea de lipsă de armonie pe care o trăim ca reacţie la astfel de situaţii de viaţă, duce la o diminuare a puterii personale. Acest lucru se poate întâmpla într-un mod subtil, pe de o parte, sau într-un mod catastrofic, care ne zguduie viaţa, pe de altă parte – ca de exemplu, când ne pierdem serviciul şi astfel, ne pierdem şi mijloacele de trai. Când trăim experienţa pierderii puterii, matricea noastră energetică este afectată şi devenim vulnerabili în faţa bolii.

Cauzele spirituale ale bolilor – Frica

A doua cauză clasică a bolii este frica. O persoană care trece prin viaţă, roasă de un sentiment cronic de frică, este de două ori mai vulnerabilă în faţa bolii, pentru că anxietatea diminuează în mod agresiv şi progresiv starea de bine, iar acest lucru, la rândul lui, va afecta sentimentul de a fi în siguranţă în lume.

Starea de bine este baza pe care e construit sistemul personal de sănătate. Când această bază este afectată în mod negativ, se diminuează capacitatea de a funcţiona a sistemului nostru imunitar.

Şi când sistemul imunitar cade, suntem în primejdie.

Nu este prea dificil să vedem că aici funcţionează un mecanism de feedback. Frica – şi anxietatea pe care aceasta o creează, produce lipsa de armonie. În acelaşi mod, lipsa de armonie generează frica, şi ambele, dacă ele lucrează împreună, afectează de două ori mantia protectoare a sistemului imunitar al corpului, dar şi matricea energetică. Boala urmează în mod inevitabil.

Pentru practicienii medicali din Occident, nu este o surpriză faptul că lipsa de armonie şi frica se materializează în boli care sunt recunoscute de către ştiinţă. Cu aproape 500 de ani în urmă, medicul renascentist Paracelsus a observat că “frica de boală este mai periculoasă decât boala însăşi”.

Cauzele spirituale ale bolilor – Pierderea sufletului

Printre vindecătorii tradiţionali, pierderea de suflet este privită ca fiind diagnosticul cel mai serios şi cauza majoră a morţii premature şi a bolilor serioase, deşi, în mod curios, în textele medicale vestice acest diagnostic nu este menţionat. Cel mai apropiat context cunoscut este “El/ea şi-a pierdut dorinţa de a trăi”.

În societatea vestică, pierderea de suflet este cel mai uşor înţeleasă ca fiind o deteriorare a esenţei vitale a persoanei – un fenomen care se întâmplă, de obicei, ca reacţie la o traumă.      

Cauzele pierderii de suflet sunt multiple şi variate.

Poate să fie vorba, de exemplu, de probleme traumatizante din perioada perinatală, care s-au întâmplat în apropierea momentului experienţei naşterii – ca, de exemplu, să sosească în viaţă şi să descopere că nu este dorit, sau că are sexul greşit – a venit ca fată, când toată lumea spera să vină un băiat.

Pierderea de suflet poate de asemenea să se întâmple când un copil este brutalizat sau tachinat fără milă, acasă sau la şcoală, zi după zi, sau când o persoană tânără este molestată de către cineva care ar trebui să aibă grijă de ea.

Când cineva a fost violat sau atacat, a fost trădat, a trecut printr-un divorţ cumplit, un avort traumatizant, un accident de maşină teribil sau chiar o intervenţie chirurgicală gravă, este sigur că pierde o parte de suflet.

Mulţi dintre tinerii, băieţi şi fete, care au fost trimişi la război în Afganistan, Irak, Kuwait, Vietnam, Korea şi în alte locuri, s-au întors acasă afectaţi la nivel personal, pentru că au suferit pierderi de suflet cumplite. Specialiştii în medicină le-au diagnosticat afecţiunile lor ca fiind sindrom de stres post-traumatic, dar au putut face foarte puţin, în termenii adevăratei vindecări, pentru aceşti “răniţi pe două picioare”. Mulţi dintre cei care au supravieţuit sunt în continuare profund traumatizaţi la nivel de suflet, din cauza celor trăite în război.

Cauzele spirituale ale bolilor – Simptomele pierderii de suflet

Pierderea unei părţi de suflet este uşor de recunoscut, dacă ştii ce să cauţi. Iată o listă a unora dintre simptomele clasice:

• Sentimentul că eşti fragmentat, că nu eşti cu totul prezent
• Blocaje de memorie – o incapacitate de a-şi aminti fragmente din viaţă
• O incapacitate de a simţi iubire sau de a primi iubire de la altul
• Indiferenţă/îndepărtare emoţională
• Stări subite de apatie sau de neatenţie
• Lipsă de iniţiativă şi entuziasm
• Lipsa bucuriei
• Incapacitate de a progresa
• Incapacitate de a lua decizii
• Lipsa de discernământ
• Negativism cronic
• Dependenţe
• Tendinţe de suicid
• Melancolie sau disperare
• Depresie cronică.

Deşi termenul de ‘pierdere de suflet’ nu le este familiar vesticilor, zilnic folosim multe expresii în acest sens, în limbajul folosit pentru descrierea încercărilor personale. Interviurile din media şi ştirile includ comentarii individuale, de genul: “Am pierdut o parte din mine, când s-a întâmplat acel necaz”, sau “Nu am mai fost acelaşi, de atunci încoace”. Când discutăm despre pierderea de suflet cu indivizi interesaţi de subiect, aproape toţi au simţit că au pierdut “o parte” din ei, în anumite momente din viaţă – deşi aproape nimeni nu ştie că părţile pierdute ar putea fi recuperate.

Simpla conştientizare a oricăreia din informaţiile de mai sus poate fi de un real folos oricărei vindecări fizice sau sufleteşti.

DE CE NE ÎNBOLNĂVIM?

Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău.

Supraconştiinţa ta, latura ta divină, Spiritul tău interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale este ceva care se opune legii iubirii. De aceea este necesar să captezi mesajul şi să mulţumeşti supraconştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să descifrezi mesajul, bolile şi accidentele tale nu vor face decât să se intensifice.  

Cănd starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce e vorba. Dacă boala e puternică înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă după ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe drumul iubirii de sine.

Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un semnal. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui.

Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: Insuficientă iubire. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin noi ne cufundăm în uman şi începem să depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea.

Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să accepţi pierderea umanului, să vezi în aceasta Voinţa Divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează asupra faptului că noi ne aflăm pe un drum greşit.

Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt boala se datorează pierderii conștientizării spiritualului din noi (pierderea legăturii cu centrul nostru emoțional), iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic te vindeci trupeşte dacă te-ai vindecat sufleteşte.

Noi oamenii suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinţă.

Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta din vina ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca la un anumit nivel să nu-ţi cauzezi boala şi poţi să pornești procesul de vindecare, pur şi simplu decizând aceasta.

Oamenii care nu cred în Dumnezeu sau în Centrul lor Emoțional sunt mai expuşi bolilor datorită coeficientului de imunitate foarte scăzut, De acea, oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Drumul însănătoşirii este drumul câtre Dumnezeu sau spre Sinele Divin.

Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se autoîmbolnăvesc. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea.  

Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm, să acumulăm cât mai multă iubire. Cu cât mai puternic se schimbă omul lăuntric în direcţia bună cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede poate învinge boala. 

Întotdeauna bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizcă. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ce au pătruns în câmpul omului. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură poate să fie blocarea acestuia, adică boala.

Când omul încalcă Legile Universale se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul său defensiv şi el devine o pradă uşoară pentru virusul, care îndeplineşte funcţiile unui program punitiv. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale.

Dacă distrugem armonia dintre noi şi univers vom avea parte de boli, nefericire, necazuri şi suferinţe.

Gândurile sumbre, pline de neîncredre, grijile, ura şi frica, împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a îi judeca pe alţii şi de a-i condamna, toate acestea atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce va conduce la suferinţă, nefericir e şi deprimare. În aceste condiţii este imposibil să ai un corp sănătos.

Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea şi nereuşitele noastre. Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci noi ni le creem singuri prin gândurile noastre distructive. Cu alte cuvinte, culegem ce am semănat în trecut. Sentimentul de prosperitate prin rezonanţă atrage prosperitatea.

A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. Dacă aveţi gânduri despre boală şi suferinţă trupul va atrage aceste gânduri în corpul fizic.

Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze ci efecte ale stării mentale în care vă complaceţi.

Boala nu trebuie considerată ca o pedeapsă sau ca o nedreptate. Ea este cel mai drept act din existenţa noastră, pentru că a fost generată de comportamentul nostru mental şi afectiv. Prin gând omul se îmbolnăveşte şi tot prin gând el se vindecă.

Orice boală porneşte din minte. Mulţi bolnavi îşi pregătesc în mental, cu străduinţă, ani de-a rândul, o înbolnăvire definitivă. Nimic nu se manifestă în corp fără să aibă un prototip mental corespunzător.

Adevărata vindecare începe în momentul în care ne gândim ce am vrea să facem atunci când ne vom recâştiga sănătatea. Nu tratamentul medical este cauza vindecării, ci dorința și încrederea fermă, tratamentul și terapiile doar ajuta și accelerează vindecarea celui care și-o dorește și este pregătit de schimbare și transformare.

”De veţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede”. (Marcu 9, 23)

Când suntem bolnavi să cerem să ni se dea sănătate şi nu să fim vindecaţi de boală.

În cazul unui om bolnav, cu cât vă temeţi mai mult pentru el cu atât produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască.

Când se îmbolnăveşte cineva să-i acordăm un ajutor minim şi foarte detaşat, nu unul sufocant. Atenţia exagerată în timpul bolii întreţine boala şi dependenţa.

Dacă compătimeşti un om, te poţi îmbolnăvi. Pe om poţi să-l ajuţi, dar nu să-l compătimeşti. Compătimirea se adresează corpului şi poate prejudicia spiritul omului. Când compătimeşti un om bolnav înseamnă să nu fii de acord cu boala lui, dar nu iei în considerare cauzele spirituale ale bolii respective, care favorizează destrămarea spiritului. De aceea, boala trebuie acceptată cu smerenie. Singura soluţie a celorlalţi este să se roage pentru sănătatea lui, dar nu să-l compătimească.        

Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă. Când rana este tratată cu iubire ea se vindecă repede. Vindecarea poate fi instantanee sau poate dura o viaţă, în funcţie de cât de mult a capitulat egoismul în faţa iubirii. În măsura în care putem păstra în suflet starea de bucurie şi iubire vom putea să învingem treptat orice boală.

Vindecările au loc doar atunci când greşelile sunt plătite, lecţiile învăţate, atenţionarea luată în seamă. 

Nu este suficient să acceptăm boala, trebuie să ne bucurăm că ea ne salvează sufletul şi trupul. Noi trebuie să acceptăm toate umilinţele, neplăcerile pricinuite trupului nostru prin intermediul cărora ni se purifică sufletul.

Obiceiul oamenilor de a discuta în societate despre simptomele diverselor boli, cauzele lor, morţi, agonii şi scene de coşmar atrag asupra lor un torent de impresii dăunătoare, care le vor pricinui boli şi suferinţe. 

Să nu uitaţi locul în care v-aţi născut. De locul în care aţi văzut lumina zilei şi de poporul din care vă trageţi v-a leagat şi vă leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Să nu uitaţi că un om bolnav va fi ajutat cel mai bine să se vindece în locul în care s-a născut, pentru că numai acolo paternul lui bioenergetic funcţionează cel mai bine.

Dacă avem curajul să fim cinstiţi cu noi putem uşor să observăm că: jumătate din viaţă ne străduim să ne distrugem sănătatea pentru bunăstare, pentru ca apoi în cealaltă jumătate să cheltuim averea pentru a ne recâştiga sănătatea, cât se mai poate din ea.

Iată care sunt, în viziunea lui Lazarev, cauzele care duc la apariţia bolilor:

Prima cauză

Multe procese care au loc acum în viaţă sunt îndreptate spre eliminarea blocajelor dintre conştiinţa şi subconştientul omului. Tot ce pătrunde în subconştient constituie un ghid al acţiunilor şi începe să funcţioneze activ.

Dacă, cu 100-150 de ani în urmă absolutul subconştientului era în principal apanajul artei, filozofiei, al câtorva şcoli ezoterice, în prezent acestui proces i s-a raliat medicina.

Logica conştiinţei umane este orientată către supravieţuirea corpului fizic. Logica subconştientului, către păstrarea şi dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea încercările de substituire mecanică a acestora în cele mai multe cazuri duc la dispariţia uneia din aceste două componente.

Acum subconştientul omului asimilează murdăria energetică cu o viteză neînchipuită şi nu doar pentru că unii încearcă să pătrundă în el, ci şi pentru a ţi se bloca subconştientul.

Sentimentele şi trăirile negative care pătrund în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar nişte dependenţe complicate şi nişte urmări grave.

Cercetarea structurilor karmice demonstrează, în mod elocvent, la nivelul energetic, porunca biblică: “Respectă pe tatăl tău şi pe mama ta ca să se prelungească zilele tale pe Pământ”.

Raporturile faţă de mamă şi tată trebuie să fie întotdeauna cele respectate. Codul legilor şi regulilor care a existat în societate în toate veacurile proteja împotriva destrămării celor mai fine structuri ale câmpurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.

Relaţiile dintre oameni sunt determinate de nişte coduri ale câmpurilor lor. Câmpul fiecărui om conţine câte un set de programe care determină interrelaţiile sale cu lumea şi cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ură, supărare, pe care le nutresc cei din jur faţă de om corespund cu stricteţe cu ce ceea ce ESTE sădit în karma acestuia. De aceea, exista oameni care sunt în permanenţă jigniţi, care suferă traumatisme, care sunt invidiaţi, etc. În câmpul omului sunt conţinute programe informaţionale ale atitudinilor faţă de el şi programe ale atitudinii acestuia faţă de alţi oameni. Când împotriva noastră se întreprinde ceva neplăcut, nu e bine să răspundem în acelaşi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, însă la nivelul câmpului şi la nivelul spiritual trebuie să ne păstrăm întotdeauna o atitudine de smerenie, de blândeţe, să manifestăm iubire faţa de oameni şi să ţinem minte că orice neplăcere este cauzată de imperfecţiunea noastră. Acest lucru ne curăţă karma, ne fereşte de boli, ne ameliorează destinul şi sănătatea copiilor.

Irascibilitatea în raporturile cu oamenii, răutatea, constituie o tentativă de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci şi asupra Universului, provocând deformaţii ale structurii câmpului. “Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvântaţi-i pe cei care va urăsc”. Aceasta e cea mai puternică apărare împotriva nenorocirilor, bolilor şi a ceea ce numim “deochi”.

Foarte multe boli sunt puse în legătura cu faptul ca oamenii nu ştiu cât e de periculos ca în perioadele de puternic avânt sufletesc, când sunt îndrăgostiţi, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creşte brusc, să emane gânduri şi stări emoţionale negative.

Enurezisul nu e o boală, ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bombă cu explozie întârziată, care nu e obligatoriu să se manifeste sub formă de boală la copil, ci poate apărea şi sub formă de soartă nefericită a copilului, sau de structuri emoţionale şi psihice deformate.

De aceea, orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adâncime, sau de care omul nu se poate debarasa timp îndelungat reprezintă un mare pericol. Oamenii au încercat, în mod intuitiv, să dezamorseze aceasta bombă, să scape de sentimentul de supărare. Modalităţile au fost plânsul, spartul veselei, înjurăturile. Atunci când însă supărarea este ţinută timp îndelungat ea devine de câteva ori mai periculoasă şi loveşte nu doar în cel care o ţine dar şi în copii lui. Oamenii sănătoşi nu-şi permit să ţină supărări. În iudaism şi creştinism exista Duminica Iertării, când omul cere iertare pentru toate ofensele şi nedreptăţile pe care le-a săvârşit cu voie sau fără de voie. Dacă acest lucru se face cu sinceritate, atunci intră în funcţiune mecanismul căinţei şi are loc autopurificarea în subconştient.

Din păcate, sensul căinţei este înţeles într-un mod greşit în prezent. Căinţa, înainte de toate, nu este un şir de remuşcări sterile. A te căi înseamnă a-ţi îndrepta toate forţele asupra propriei schimbări şi niciodată să nu-ţi mai repeţi greşelile. În timpul căinţei are loc ruperea lanţului de cauze şi efecte în care o fapta trage după sine pe următoarea. În iudaism cel care se căieşte sau în creştinism tâlharul răstignit pe cruce care se pocăieşte se pot ridica mai sus decât un sfânt pentru că ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decât un om cu karma curată pentru a trăi întreaga viaţă în sanctitate.

Rudele noastre şi chiar animalele domestice depind de noi, iar dacă încălcăm legile eticii, aceştia pot fi pedepsiţi împreună cu noi.

Conştiinţa omului e ca o mică rotiţă ce poate fi rotită prin eforturi nu prea mari înainte şi înapoi. Subconştientul e ca o roată imensă şi grea care este greu de pornit, dar şi mai greu de oprit. Strămoşii noştri urneau roata subconştientului prin aspiraţia către Dumnezeu, prin iubire şi facere de bine. În ultimii 300 de ani noi trăim din inerţia acestei mişcări, fără să depunem eforturi pentru a o menţine. De aceea, acum ne poate ajuta numai aspiraţia conştienta şi neîntreruptă către armonia lumii, către Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate şi doar aspiraţiile personale ale fiecărui om vor determina gradul său de protecţie împotriva nenorocirilor.

Cauza a doua

Există un mare păcat pe care îl poate comite un om în viaţă: să ucidă iubirea, pentru că, înainte de a ucide un om, trebuie să ucizi în tine iubirea faţă de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezintă terenul pe care proliferează multe crime şi nenorociri.

Boala poate îndeplini diferite funcţii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activităţii care împiedică dezvoltarea normala a omului, iar a treia, cea de eliminare a mecanismelor care permit răspândirea informaţiei negative. Nu trebuie să uităm că suntem celulele unui singur organism imens care se cheamă omenire, şi care, la rândul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.

În luna a cincea, copilul este într-o comuniune absolută cu Dumnezeu şi cu Universul. Deoarece pentru o viaţă normală omul trebuie să intre periodic în contact cu Universul, el se foloseşte pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate în câmpul său. Dacă mama sau tatăl s-au dezis în acest timp de copil, iar în timpul unui scandal între soţi acest lucru se poate întâmpla şi la nivelul subconştientului, în mod automat copilul moşteneşte nu numai programul propriilor copii, dar şi al Universului. Celula poartă programul de distrugere a organismului. Organismul reacţionează în mod corespunzător. Blocarea acestui program este posibilă numai prin aspiraţia către Dumnezeu şi printr-o mare iubire. Dacă omul nu face acest lucru, dispariţia familiei este inevitabilă.

Copiii au acum capacităţi bioenergetice de zeci de ori mai mari decât copiii strămoşilor noştri. Însă noi acordăm prea puţină atenţie dezvoltării lor spirituale concentrându-ne mai ales în direcţia orientării lor profesionale, asupra bunăstării materiale viitoare a urmaşilor noştri. Până la naştere, fătul interacţionează puternic cu lumea înconjurătoare. Asupra structurii spirituale şi a stării lui fizice exercită o puternică influenţă structura spirituală şi comportamentul etic al mamei. În luna a cincea, fătul, dacă este în comuniune cu Dumnezeu, primeşte de la El o sumă de calităţi. În lunile a 3-a şi a 4-a femeia trece prin nişte încercări. Acestea pot lua cele mai neaşteptate forme şi, de modul în care acestea sunt trecute depinde caracterul şi viaţa viitorului copil. Orientarea către valorile spirituale să fie mai puternică decât toate celelalte tendinţe.

Principala informaţie ereditară se transmite nu numai prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul ei şi de aceea trăirile emotive ale mamei se răsfrâng asupra copilului. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru el. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

Soarta şi caracterul viitorului copil se formează în câmpul infoenergetic al părinţilor, încă înainte de concepţie. În momentul concepţiei, ele deja există şi-i determină viitorul. De aceea, dacă părinţii au dubii dacă sa dea sau nu naştere copilului, are loc un atac asupra acestor structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor parţială. Extrem de negativ se repercutează asupra structurilor câmpului viitorului copil planificarea brutală a sexului acestuia, dorinţa unuia dintre părinţi de a avea numai băiat sau numai fată. Chiar şi numai simpla îndoială asupra dorinţei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scăpa de el, constituie o demolare a destinului său, a fericirii şi sănătăţii sale, a structurilor de comunicare şi solidaritate cu oamenii.

Este foarte important ca în timpul bolii copilului să creăm condiţii pentru însănătoşirea lui corectă. Părinţii trebuie să se gândească înainte de toate la spiritul copilului şi abia după aceea la trupul său. Din acest motiv îndoparea copilului cu medicamente şi mâncare nu poate decât să-i facă un rău. Cu iubirea poţi vindeca, dar cu ataşamentul poţi doar să faci rău. De aceea, în timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica şi chiar de regimul alimentar al părinţilor. Renunţarea la carne, la alcool, la delicatese sau supraalimentare sunt chiar mai importante pentru părinţi decât pentru copii. Orice supărări şi reproşuri ale părinţilor, unul faţă de celălalt şi faţă de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufletească a părinţilor este starea sufletului şi trupului copilului. Pentru a-l păzi pe copil de boli şi necazuri, părinţii trebuie să înţeleagă lucrul cel mai important: copilul trebuie să fie sănătos sufleteşte.

Lipsa dorinţei de a învăţa apare la copil foarte simplu. În timpul sarcinii mama se debarasează de sentimentele faţă de soţ, de copii sau faţă de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a câmpului informaţional al Universului care blochează capacităţile copilului de a lucra cu informaţia. Copilului îi vine greu să înveţe şi el refuză să facă acest lucru. O mamă iubitoare care nu-şi permite şi nu permite nimănui sa se îndoiască de sentimentul de dragoste şi de comuniune cu Divinitatea, va da naştere unor copii talentaţi.

Numele dat copilului se întipăreşte în câmpul său bioenergetic şi depinde de karma aceluia al cărui nume îl poartă. Înainte copiilor li se dădeau nume de sfinţi – şi nu era deloc întâmplător. Karma sacrosantă, pură a sfântului se unea cu cea a copilului protejându-l şi acţionând în favoarea lui. Dându-i copilului numele unei rude, riscam, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui sa le ispăşească cel care i-a luat, adică odată cu numele, şi o parte din karma, copilul. De aceea, dându-i copilului numele unui muritor, este necesară blocarea părţii negative a karmei, rugându-ne la Dumnezeu în gând ca în numele copilului să intre numai ceea ce este luminos, ce aspiră spre dragoste, comuniune, nobleţe, spre Dumnezeu, în numele acelui om în cinstea căruia ne botezăm copilul.

Multe femei ştiu că sănătatea li se ameliorează după naşterea copiilor. Iubirea pe care o nutreşte mama pentru copil îi înnobilează structurile câmpului ei, ameliorându-i starea fizică. Dar mai este o cauză pe care oamenii n-o bănuiesc. Mama transferă bolile sale copilului, adică tulburările sănătăţii prin care mama îşi ispăseşete propria karma, trec în câmpul copilului, iar acesta începe să fie bolnav. Karma se împarte între copil şi mamă. Cum se recunosc deformările din câmpul copilului? Copii suferă de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.

Nu-i promiteţi niciodată copilului că-i veţi cumpăra delicatese sau jucării. Copilul trebuie să se gândească la satisfacţii spirituale. Promiteţi-i că-l veţi duce la teatru, la muzeu. Omul visează la nivelul unor structuri foarte fine ale câmpului, iar penetrarea în acele zone a ceea ce este material, pământesc coboară incredibil de jos omul. Faceţi-i cadouri când nu se aşteaptă. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale, în schimbul unor rezultate la învăţătura sau a cuminţeniei face din el un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. În acest mod ea, fără sa vrea, creează un program de nimicire a tot ceea ce e sfânt în favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost şi principala cauză a dispariţiei civilizaţiilor precedente.

Omul care iubeşte, nutreşte asemenea sentimente încât uciderea lor, în altcineva sau în el, reprezintă o crimă imensă. Dacă ne luăm după logica obişnuită, sterilitatea poate fi eliminată prin intervenţie chirurgicală. Însă distrugând iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea în bărbatul care o iubeşte distruge structurile spirituale fine atât ale ei, cat şi ale bărbatului. Copilul născut în astfel de condiţii poate avea nişte structuri deformate ale spiritului. Organismul feminin blochează această posibilitate, refuză să conceapă un copil care să fie grav bolnav să moară sau să facă rău altora. Noi considerăm în mod obişnuit că aceasta este o boală şi ne luptăm cu noi înşine, cu propriul organism care încearcă să ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasă să păcatuieşti” se spune in Biblie.

Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor câmpului la nivelul capului determinate de sentimentul de ură din structurile stabile ale câmpului uman. Aceste structuri nu dispar după intervenţia chirurgicală de îndepărtare a miopiei ci continuă acţiunile distructive la nivelul câmpului, se transferă asupra acestor organe sau asupra parametrilor spirituali ai omului.

Bărbatul şi femeia care se iubesc, îşi îmbunătăţesc karma, se vindeca pe ei si pe copii lor.

Cauza a treia

În viaţa de zi cu zi ne permitem adeseori să-i vorbim de rău pe alţii, pe noi, să ne plângem de soarta. Se dovedeşte că acest obicei are ca urmare distrugerea dinţilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, urarea răului oamenilor apropiaţi. Cauza paradontozei o reprezintă bârfirea tatălui, suprasolicitarea karmei şi alimentaţia incorectă. Echilibrarea emoţională şi coborârea agresivităţii subconştiente sunt facilitate de utilizarea regulată, în alimentaţie, a verdeţurilor.

Prin ce sunt periculoase vorbele şi gândurile rele? Când ne gândim la cineva se creează o punte energetică între noi şi cel la care ne gândim. Are loc un schimb de informaţie şi de energie. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar şi pactul interior cu omul care bârfeşte poate fi periculos. Bârfa, gândurile urâte despre oameni reprezintă un traumatism aplicat omului împotriva căruia sunt indreptate şi în acelaşi timp, distrugerea propriilor structuri karmice. Cuantul intensifică orice program. În prezent energetica Pământului este de aşa natură încât şi gândurile răuvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rău.

Ne atacam şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic de multe ori fără să ne dăm seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalanşă al autodistugerii fără ca nici măcar să fie necesară conectarea unor trăiri negative. Este suficient potenţialul negativ acumulat până în prezent de omenire. De aceea, acum nu e suficient sa fii bun şi să nu faci rău nimănui. Subconştientul nostru e într-atât de deformat, încât nici suportarea răului nu e o condiţie suficientă pentru păstrarea integrităţii sufletului şi a trupului. În situaţia actuală, principala condiţie pentru supravieţuire o constituie eforturile conştiente îndreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficient să fii bun, trebuie să fii activ de bun. Orice om bun sau normal are şansa de a pieri. “Iubiţi-vă duşmanii” este un apel la esenţa spirituală a omului de a nu reacţiona printr-o lovitură la un atac energetic.

Omul care-şi începe ziua cu rugăciunea: “Doamne, dă rudelor şi cunoscuţilor mei sănătate, iar mie răbdare“, se va asigura împotriva multor păcate.

Aprecierea negativă a cuiva produce o puternică scădere a energiei. Daca omul bârfeşte pe cineva, el îi produce un traumatism persoanei respective, propriului câmp şi pierderea energiei. “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi – căci cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura“.

Traumatismul produs de vorbele urâte se poate manifesta nu neapărat la nivelul fizic şi nu neapărat brusc. Poate începe destrămarea structurilor spirituale, iar când apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca îşi mai aduce aminte de vorbele spuse şi nu-şi va da seama că pricina nenorocirilor a fost bârfa.

Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentaţia este diversă, comportamentul de asemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunătatea sufleteasca. Murim devreme, pentru ca în permanenţă ne ruinăm sufletul şi trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv, dar şi cel mai politicos din lume.

Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele împotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul câmpului poate fi diferit între cei ce se iubesc, el atingând cele mai înalte cote. Sentimentul de iubire îl înalţă pe om, nivelul energetic al îndrăgostitului este foarte înalt şi de aceea orice influenţare negativă a acestuia devine extrem de periculoasă.

Când compătimiţi pe cineva, nu sunteţi de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, vă gândiţi doar la consecinţe, uitând de cauzele apariţiei acestora şi, prin aceasta, favorizaţi destrămarea spiritului.

Cauza a patra

Vampirismul energetic este o ocupaţie nu tocmai inofensivă. Influenţarea oamenilor la un asemenea nivel al câmpului este cu mult mai dificilă decât ne putem închipui. Vampirismul înseamnă nu doar furtul unei anumite cantităţi de energie, încălcarea învelişului câmpului şi crearea condiţiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar şi prejudicierea structurii fine a câmpului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sănătăţii, psihicului. După un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care începe să se folosească de energia altuia i se închid canalele de comunicare cu Universul, iar el este nevoit sa ia din ce în ce mai multă energie de la ceilalţi. Astfel pot apărea boli grave şi chiar moartea. Începutul acestui proces stă în egoismul exacerbat manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, în neînţelegerea unităţii lumii. Aceasta blochează canalele de legătura cu cosmosul şi provoacă o cădere energetică. Acest proces e greu de oprit. El condamnă copii “vampirului” la nişte boli grave, întrucât aceştia se nasc cu canalele de legătură cu Universul închise şi atunci, fie că sunt supuşi vampirismului, fie ei înşişi vor deveni vampiri şi vor continua distrugerea propriului suflet.

Cum procedează oamenii care au nevoie de energie? Ei înfurie, chinuie victima, caută diferite mijloace de a subjuga omul, pentru că a lua de la unul egal ţie e complicat. E mai uşor să iei de la acela pe care l-ai subjugat.

De ce devine omul sadic? Părinţii săi au renegat comuniunea cu lumea, au renegat înaltele sentimente, ceea ce a dus la închiderea completă a canalelor care-i unea cu Universul. A început degradarea şi destrămarea structurilor câmpului. Energia nu putea fi procurată din altă parte decât de la oameni. Dacă este vorba de un copil, acesta începe să-şi irite mama, s-o necăjească. Ea începe să ţipe în permanenţă, se înfurie şi îi cedează energie. Copilul îşi bate joc de colegii de joacă, îi jigneşte, chinuie animalele, râde şi îşi bate joc de cei vârstnici în scopul obţinerii energiei. Prin urmare, provocarea de chinuri fizice şi spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.

Puţini cunosc cât de gravă e pedeapsa pentru vampirism şi cât de puţine sunt şansele de a ieşi din această situaţie. Unul din mijloacele spirituale de apărare împotriva unui om certat cu regulile eticii, care încearcă să fure energie, îl constituie rugăciunea, pentru că aceasta constituie în acelaşi timp şi un ajutor pentru corectarea deformaţiilor structurilor sale spirituale. “Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvantati-i pe cei ce vă urăsc”.

Cauza a cincea

Cu toţii cunoaştem zicala: “De morţi numai de bine“. De ce? Între lumea fină a morţilor şi lumea noastră fizică sunt posibile contacte, iar daca ele apar, acest lucru dăunează ambelor lumi.

“Sudarea” câmpurilor unui om viu şi ale unui om mort are loc atunci când sunt încălcate legile supreme. Religia şi obiceiurile de înmormântare la toate popoarele sunt orientate spre despărţirea câmpurilor celor vii de ale celor morţi. Daca omul păstrează pică celui decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa şi poate duce la diferite boli, tulburări psihice, schimbarea caracterului.

Supărarea omului înainte să moară poate duce de asemenea la contopirea câmpurilor şi probabil de aceea trebuie îndeplinită ultima dorinţă a celui aflat pe moarte.

Dacă până la naşterea copilului femeia a făcut un avort, câmpul embrionului mort se poate uni cu câmpul copilului născut ulterior, iar acesta poate fi bolnăvicios, fricos, obsedat.

Cauza a şasea

Orice gând legat de sinucidere este extrem de periculos şi de distructiv pentru om şi pentru descendenţii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresivă” este lipsa dorinţei de a trăi, uneori ascunsă şi care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului. Care este motivul acestei lipse a dorinţei de a trăi? În primul rând este vorba de un program de autodistrugere care se formează în câmpul bioenergetic dacă vreunul din ascendenţi a nutrit mult timp gânduri de lipsă a dorinţei de a trăi sau a comis tentative de sinucidere. Chiar dacă aceste lucruri s-au întâmplat cu 3-4 generaţii în urmă, programul rămâne stabil şi se transmite ereditar urmaşilor. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorinţei părinţilor de a avea copii.

Câmpul omului are un sistem defensiv faţă de lumea înconjurătoare care este însă total deschis părinţilor. Cele mai mici greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii faţă de viitorul copil crează în câmpurile acestuia un program distructiv. Acest program este de lungă durată pentru că este conceput de părinţi.

Decepţia în legătură cu faptul că fiica sau fiul e mic şi slab, bolnăvicios, nemulţumirea legată de sexul copilului, de aspectul său, de capriciile noului născut, dacă toate acestea sunt mai puternice decât dragostea pentru el, mai puternice decât conştientizarea faptului că un copil e un dar divin, atunci trăirile negative trec în profunzimea câmpului sau în subconştient şi declanşează mecanismul autodistrugerii.

O decepţie puternică a tatălui, chiar şi în decursul unei singure zile, pentru faptul că i s-a născut o fiica şi nu un fiu, poate duce, peste ani de zile, la nenumărate tentative de sinucidere ale fiicei ceea ce se va transmite şi urmaşilor ei. Programele subconştiente care se găsesc în câmpul copiilor trec, odată cu vârsta şi, în special, la începutul maturizării sexuale în conştiinţă, şi astfel încep disensiunile dintre copii şi părinţi. Cinci minute de dezicere de copil pot costa ani mulţi de izolare, reproşuri, supărări, ură.

Omul trebuie să iubească lumea din jur. Dacă acest sentiment îi lipseşte, în suflet i se instalează o stare de disconfort, de chin spiritual. Omul încearcă să-şi suprime această durere spirituală cu orice mijloace. Astfel se ajunge la consumul de droguri, la alcoolism, la diverse forme de toxicomanie. Adevarata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut al iubirii în sufletul omului. Această stare apare din cauza unor puternice frustrări, a reprimării iubirii faţă de oameni.

Iubirea înseamnă armonie. Trecutul, prezentul, viitorul sunt obiecte ale iubirii. Situaţia care s-a creat acum în lume corespunde nivelului spiritual contemporan al omenirii. Se cheltuiesc tot mai mulţi bani pentru narcotice şi pentru lupta împotriva acestora, însă fără succes. Lupta trebuie dusă cu cauza care determină consumul acestora. Iar cauză o constituie nivelul scăzut al iubirii interioare a omenirii. Respingerea iubirii pentru Dumnezeu şi a simţămintelor divine faţă de părinţi şi de copii, faţă de sine şi de omul drag, faţă de natura nevie şi faţă de lumea înconjurătoare a devenit ceva obişnuit în viaţa noastră. Toate aceste încălcări declanşează programul de distrugere a iubirii, care are drept rezultat creşterea în cascadă a cruzimii, pe care n-o poţi stinge cu alcool sau droguri. Pentru a ieşi din impas omenirea trebuie să reînveţe să iubească. Totul. Iubirea este o artă complicată care trebuie învăţată printr-un efort permanent.

Dar acum, când mama jigneşte prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor săi, ea nu înţelege că iniţiază în copil un program care peste un an, doi, poate să-l împingă sub roţile maşinii, sau să-i provoace o boală gravă.

Omul s-a obişnuit să considere că iubirea este una din trăirile sale de care poate dispune după bunul său plac. Este o concepţie greşită. Iubirea este acel întreg a cărei parte suntem, ea îmbrăţişează întreaga lume. Iubirea şi viaţa ni se dăruiesc şi n-avem niciun drept să atentam la ele.

Cauza a şaptea

Mulţi dintre noi pot da un răspuns corect la întrebarea: “Ce-i aceea hrană?“. Hrana influenţează în primul rând structurile câmpului uman. Omul asimilează hrana prin prima chakra. Printr-o alimentaţie corecta poate fi vindecat un om.

“Şi a spus Dumnezeu: iată, v-am dat tot felul de ierburi care împrăştie sămânţa câtă se găseşte pe întreg Pământul şi tot felul de pomi care fac roade şi răspândesc sămânţa să vă fie de hrană.”

În “Baghavat-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore după ce a fost gătită, pentru că este o hrană “murdară”, fiind bună doar pentru trup, în ea nemaigăsindu-se nimic pentru suflet.

În hinduism există noţiunea de “carne necuşeră“. Este vorba despre carnea care conţine sânge şi ea nu se foloseşte în niciun caz la gătit. De ce? Sângele este păstrătorul datelor despre viaţa corpului fizic, în el sta toată informaţia privind bolile, simţurile şi trăirile emoţionale pe care le încearcă animalele la tăiere.

Strămoşii noştri erau mult mai deştepţi decât noi, când se închinau înainte de sacrificarea animalului, cerându-i iertare pentru faptul că erau nevoiţi să-l întrebuinţeze ca mâncare. În acest fel, ei blocau consecinţele negative, pe care noi acum le înghiţim fără să ne pese.

Se spune că nu e bine să citeşti în timpul mesei. Mâncatul cu cartea sau ziarul în faţă, în faţa televizorului, dezbaterile politice şi familiale la masă, pot traumatiza sufletul omului pentru că în timpul mesei informaţia trece liber în subconştient. Pe acest fapt este bazat ritualul împărtăşaniei, adică punerea în contact cu Dumnezeu. Dacă însă, în timpul împărtăşirii, preotul se gândeşte la treburile sale pământeşti, atunci contactul cu Divinitatea nu se realizează.

În fiecare om există un suflet, începutul sacru, ceva omenesc şi ceva animalic. În stare normală trupul trebuie să primească hrana de la suflet, sufletul de la spirit, iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricărei din aceste verigi este inadmisibilă, iar viaţa bazată doar pe principiul primitiv al îmbuibării trupului fără a da atenţie şi celorlalte verigi, reprezintă calea cea mai sigură spre regres.